Competențele cheie pentru angajați și antreprenori
Competenţele-cheie pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii reprezintă o combinaţie a cunoştinţelor, a abilităţilor şi a atitudinilor adecvate fiecărui context. Acestea sunt necesare în special pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, pentru incluziunea socială, cetăţenia activă şi ocuparea forţei de muncă.
Competenţele-cheie sunt esenţiale într-o societate bazată pe cunoaştere şi garantează mai multă flexibilitate în ceea ce priveşte forţa de muncă, permiţându-i acesteia să se adapteze mai rapid la modificările constante care apar într-o lume din ce în ce mai interconectată. Aceste competenţe reprezintă, de asemenea, un factor major în inovaţie, productivitate şi competitivitate şi contribuie la motivaţia şi satisfacţia angajaţilor, precum şi la calitatea muncii.
Competenţele-cheie ar trebui dobândite de către:
- tinerii aflaţi la sfârşitul perioadei obligatorii de învăţământ şi formare; competenţele-cheie i-ar pregăti pe aceştia pentru viaţa adultă, în special pentru câmpul muncii, constituind totodată o bază pentru continuarea învăţării;
- adulţi pe tot parcursul vieţii, printr-un proces de dezvoltare şi actualizare a abilităţilor.
Dobândirea competenţelor-cheie se încadrează în principiile de egalitate şi acces pentru toţi. Acest cadru de referinţă vizează, de asemenea, mai ales grupurile dezavantajate al căror potenţial educaţional necesită sprijin. Exemplele de astfel de grupuri includ persoanele cu abilităţi de bază reduse, cele care părăsesc şcoala de timpuriu, şomerii pe termen lung, persoanele cu dizabilităţi, migranţii etc.
Opt competenţe-cheie
Acest cadru defineşte opt competenţe-cheie şi descrie cunoştinţele, abilităţile şi atitudinile esenţiale legate de fiecare dintre acestea. Aceste competenţe-cheie sunt:
- comunicarea în limba maternă, care reprezintă capacitatea de a exprima şi interpreta concepte, gânduri, sentimente, fapte şi opinii, atât în formă orală, cât şi în formă scrisă (ascultare, vorbire, citire şi scriere) şi de a interacţiona lingvistic într-un mod adecvat şi creativ într-o serie completă de contexte culturale şi sociale;
- comunicarea în limbi străine, care, pe lângă dimensiunile principale ale abilităţilor de comunicare în limba maternă, implică şi abilităţile de mediere şi înţelegere interculturală. Nivelul de cunoştinţe depinde de mai mulţi factori şi de capacitatea de ascultare, vorbire, citire şi scriere;
- competenţa matematică şi competenţe de bază privind ştiinţa şi tehnologia. Competenţa matematică este capacitatea de a dezvolta şi a aplica gândirea matematică pentru rezolvarea diferitor probleme în situaţii cotidiene, accentul punându-se pe proces, activitate şi cunoştinţe. Competenţele de bază privind ştiinţa şi tehnologia se referă la stăpânirea, utilizarea şi aplicarea cunoştinţelor şi a metodologiilor de explicare a lumii înconjurătoare. Acestea implică o înţelegere a schimbărilor cauzate de activitatea umană şi a responsabilităţii fiecărui individ în calitate de cetăţean;
- competenţa digitală implică utilizarea cu încredere şi în mod critic a tehnologiei din societatea informaţională (TSI) şi deci abilităţile de bază privind tehnologia informaţiei şi a comunicării (TIC);
- capacitatea de a învăţa procesul de învăţare este legată de învăţare, de abilitatea omului de a-şi urmări şi organiza propria învăţare, fie individual, fie în grupuri, conform nevoilor proprii, precum şi de conştientizare a metodelor şi a oportunităţilor;
- competenţe sociale şi civice. Competenţele sociale se referă la competenţele personale, interpersonale şi interculturale şi toate formele de comportament care permit fiecărei persoane să participe în mod eficace şi constructiv la viaţa socială şi profesională. Aceste competenţe sunt legate de bunăstarea personală şi socială. Este esenţială înţelegerea codurilor de conduită şi a obiceiurilor din diferite medii în care activează persoanele. Competenţele civice, în special cunoaşterea conceptelor şi a structurilor sociale şi politice (democraţie, justiţie, egalitate, cetăţenie şi drepturi civile), fac posibilă participarea activă şi democratică a oamenilor;
- simţul iniţiativei şi al antreprenoriatului reprezintă capacitatea de a transforma ideile în acţiune. Acest simţ presupune creativitate, inovaţie şi asumarea unor riscuri, precum şi capacitatea de a planifica şi gestiona proiectele în vederea atingerii obiectivelor. Persoana este conştientă de contextul propriei sale activităţi şi este capabilă să valorifice oportunităţile apărute. Acesta este fundamentul pentru achiziţia unor abilităţi şi cunoştinţe mai specializate, de care au nevoie cei care instituie sau contribuie la o activitate socială sau comercială. Acest lucru ar trebui să includă conştientizarea valorilor etice şi promovarea bunei guvernări;
- conştiinţa şi expresia culturală, care implică aprecierea importanţei expresiei culturale a ideilor, a experienţelor şi a emoţiilor printr-o serie de canale (muzică, teatru, literatură şi arte vizuale).
Toate aceste competenţe-cheie sunt interdependente, iar accentul se pune, în fiecare caz, pe gândirea critică, creativitate, iniţiativă, rezolvarea problemelor, evaluarea riscurilor, luarea deciziilor şi gestionarea constructivă a sentimentelor.
Un cadru de referinţă european pentru ţările Uniunii Europene (UE) şi pentru Comisie
Aceste competenţe-cheie oferă un cadru de referinţă în sprijinul eforturilor depuse la nivel naţional şi european pentru atingerea obiectivelor pe care le definesc. Acest cadru se adresează în primul rând factorilor politici, furnizorilor de servicii de educaţie şi formare, angajatorilor şi persoanelor care învaţă.
El este un instrument de referinţă pentru ţările UE şi pentru politicile acestora de educaţie şi formare. Ţările UE ar trebui să încerce să se asigure:
- că educaţia şi formarea iniţială oferă tuturor tinerilor mijloacele de a-şi dezvolta competenţele-cheie până la un nivel care să îi pregătească pentru viaţa adultă şi profesională, constituind astfel şi o bază pentru învăţarea viitoare;
- că se iau măsuri adecvate pentru tinerii care sunt dezavantajaţi în procesul de învăţare, astfel încât aceştia să îşi poată atinge potenţialul educaţional;
- că adulţii îşi pot dezvolta şi actualiza competenţele-cheie pe tot parcursul vieţii, în special grupurile-ţintă prioritare, cum ar fi persoanele care au nevoie să îşi actualizeze competenţele;
- că există o infrastructură adecvată pentru continuarea educaţiei şi a formării adulţilor, că există măsuri pentru asigurarea accesului la educaţie şi formare şi pe piaţa muncii şi că persoanelor care învaţă li se asigură sprijin în funcţie de nevoile şi competenţele lor specifice;
- în ceea ce priveşte coerenţa ofertei de educaţie şi formare pentru adulţi prin legături strânse între politicile în cauză.
Cadrul de referinţă constituie baza acţiunilor la nivel comunitar, în special în cadrul programului de lucru Educaţie şi formare 2010 şi, într-un context mai general, în cadrul programelor comunitare în domeniul educaţiei şi formării. În acest sens, Comisia ar trebui să depună eforturi speciale pentru:
- a ajuta ţările UE să îşi dezvolte sistemele de educaţie şi formare, să aplice cadrul de referinţă pentru facilitarea învăţării reciproce şi a schimbului de bune practici şi pentru monitorizarea evoluţiei şi raportarea progreselor prin rapoartele intermediare privind programul de lucru Educaţie şi formare 2010;
- a utiliza cadrul de referinţă pentru punerea în aplicare a programelor comunitare de educaţie şi formare, asigurându-se că aceste programe promovează dobândirea competenţelor-cheie;
- a utiliza cadrul de referinţă pentru a pune în aplicare politicile legate de Comunitate (cele privind ocuparea forţei de muncă, tineretul, politicile culturale şi sociale) şi pentru a întări legăturile cu partenerii sociali şi cu alte organizaţii active în domeniile respective;
- a evalua, până în decembrie 2010, impactul cadrului de referinţă în contextul programului de lucru Educaţie şi formare 2010, precum şi experienţa dobândită şi implicaţiile pentru viitor.
Context
Competenţele-cheie sunt esenţiale datorită caracterului lor transversal. Ele asigură valoare adecvată pentru ocuparea forţei de muncă, coeziunea socială sau tineret (Pactul european pentru tineret), ceea ce explică importanţa învăţării pe tot parcursul vieţii din punctul de vedere al adaptării la schimbare şi al integrării. Criteriile de referinţă, care fac posibilă evaluarea creşterii performanţelor europene, au fost prezentate într-un raport din 2005 cu rezultate contrastante.
Ca reacţie la preocupările exprimate în cadrul Consiliului European de la Lisabona din 23-24 martie 2000 şi repetate în strategia de la Lisabona revizuită din 2005, competenţele-cheie fac parte din obiectivele programului de lucru Educaţie şi formare 2010, ale Comunicării Comisiei din 2001 privind realizarea unuispaţiu european al învăţării pe tot parcursul vieţii şi ale rezoluţiei ulterioare a Consiliului, adoptate în 2002. Ultimele două dintre acestea formulează propuneri specifice pentru a face din competenţele-cheie o prioritate pentru toate grupele de vârstă. Raportul interimar comun din 2004 privind evoluţia programului de lucru Educaţie şi formare 2010 a susţinut importanţa formulării unor principii şi referinţe europene comune.
Kommentit
In order to be able to post a comment you have to be logged in to the portal. You can login or register a new account by pressing the "Login" button at the top right corner.